1. Noi credem ca Biblia sau Sfânta Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu fara greseala si singura noastra norma în viata de credinta.

Biblia sau Sfânta Scriptura, compusa din Vechiul Tes­tament si Noul Testament, este insuflata de Dumnezeu (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:20-21).

2. Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.

a. Dumnezeu Tatal

S-a descoperit în vechime slujitorilor Sai ca un Dum­nezeu care nu depinde de cineva, zicând: „Eu sunt Cel ce sunt" (Exod 3:14).

b. Dumnezeu Fiul

Domnul nostru Isus Hristos este vesnic (Evrei 13:8). Exista din vesnicie (Ioan 17:5) si este Unicul Fiu nascut din Tatal, „Cel întâi nascut din toata zidirea " înaintea oricarei fapturi (Coloseni 1:15-16,17; Ioan 1:2-3).

El este adevaratul Mesia (Mântuitor) care a fost faga­duit, împlinitorul Legii si al profetiilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27).

c. Dumnezeu Duhul Sfânt

Duhul Sfânt, numit si Duhul lui Dumnezeu si Mângâie­torul sau Duhul Adevarului (Ioan 14:26), este a treia persoana din Sfânta Treime (1 Cor. 12:3-6; 2 Cor 13:14). El a fost de la început, a conlucrat cu Tatal si cu Fiul la creatiune (Genesa 1:2).

3. Noi credem ca Dumnezeu la început a facut cerurile si pamântul (Gen. 1:1).

4. Noi credem ca Dumnezeu a creat îngerii.

5. Noi credem ca pacatul a intrat în lume datorita neascultarii omului de porunca lui Dumnezeu.

„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit»" (Gen. 2:16-17).

6. Noi credem ca harul lui Dumnezeu a facut si face posibila mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.

7. Noi credem ca mântuirea este conditionata de credinta, pocainta si nasterea din nou.

a. Credinta. „Credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite si o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad" (Evrei 11:1, 2 Cor. 4:18).

Credinta vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Adevarata

b. Pocainta. Pocainta este o porunca a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea reprezinta întoarcerea omului la Dumne­zeu de pe caile ratacite ale pacatului (Isaia 55:7), schimbarea totala a vietii vechi cu una noua, dupa Cuvântul lui Dum­nezeu (Rom. 2:4), schimbarea gândirii omului.

c. Nasterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu daca nu este, mai întâi, nascut din nou (loan 3:5-8). Oricât de bun ar fi un om, daca nu este nascut din nou, nu poate mosteni Împaratia lui Dumnezeu (loan 3:3-5). Omul se compune din trup, suflet si duh.

În urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu vine credinta mântuitoare (Romani 10:17), urmeaza pocainta (Fapte 2:37-38) si nasterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu si Duhul Sfânt (Ioan 3:5, Iacov 1:18, 1 Petru 1:23, Tit 3:5).

Fara nasterea din nou nu are valoare nici credinta (Iacov 2:19), nici cunostinta (Rom. 1:32) si nici botezul în apa (Fapte 8:13-24).

8. Noi credem ca avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului Isus Hristos ca Mântuitor.

Dupa ce a primit iertarea, pacatosul iertat trebuie sa-L marturiseasca pe Isus si altor pacatosi (Luca 24:47; Fapte 4:17-20).

9. Noi credem ca botezul în apa, care se acorda per­soanelor care cred si care s-au întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singura cufundare în Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfânt.

Botezul în apa este rânduit de însusi Domnul nostru Isus Hristos (Mat. 28:19). El este un simbol al mortii fata de pacat, al învierii la o viata noua în Hristos (Rom. 6:1-4). ÎI pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Marcu 16:16, Fapte 8:36).

Prin botezul în apa credinciosul este adaugat la nu­marul membrilor Bisericii lui Dumnezeu (Fapte 2:38-47, Fapte 10:47-48, 1 Petru 3:21).

Copiii credinciosilor, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pâna ce nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Isus este Mântuitorul lor personal (Fapte 8:37).

10. Noi credem în instituirea Cinei Domnului pentru Biserica. Participarea la Cina Domnului constituie o procla­mare a mortii Domnului Isus Hristos. Cina Domnului este al doilea act de cult dupa botez ca forma exterioara în Biserica lui Dumnezeu. Ea este instituita de Însusi Domnul nostru Isus Hristos prin întemeierea legamântului nou (Matei 26:28; Luca 22:19-20). Cina Domnului se compune din pâine nedospita si rodul vitei nefermentat, care simbolizeaza jertfirea trupului si varsarea sângelui Sau pentru pacatele noastre (1 Cor. 11:24-25).

11. Noi credem în fagaduinta botezului cu Duhul Sfânt pentru toti credinciosii.

Duhul Sfânt este promis de Dumnezeu înca prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29). Proorocul Ioel vorbeste de doua mari revarsari: ploaia timpurie si ploaia târzie (Ioel 2:23). Ploaia timpurie s-a revarsat în primele secole, începând cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia târzie se revarsa în zilele noastre.

Botezul cu Duhul Sfânt este însotit de semnul vorbirii în alte limbi (Fapte 2:4; 10:46; 19:6).

12. Noi credem ca atât nasterea din nou cât si botezul cu Duhul Sfânt trebuie sa fie urmate de roada Duhului Sfânt.

Roada Duhului Sfânt este recolta unei vieti sfinte, dupa ce am devenit copiii lui Dumnezeu, nascuti din nou, cârmuiti de Duhul Sfânt în toate privintele (Galateni 5:22-23).

13. Noi credem în vindecarile divine.

Vindecarile divine (supranaturale) intra tot în planul de mântuire înfaptuit pe Golgota prin jertfa de ispasire a Dom­nului nostru Isus Hristos (Matei 8:16-17).

Vindecarea se poate obtine prin credinta personala (Luca 8:48), prin darul de vindecare (1 Cor. 12:9; Fapte 3:6) si prin rugaciunea rostita cu credinta în urma ungerii cu ulei a bolnavilor, dupa cele scrise în Iacov 5:14-16.

Ungerea cu untdelemn este orânduita numai pentru credinciosi. Ea se face de catre prezbiteri ordinati, atunci când bolnavul o cere (Iacov 5:14-16). Dupa ungere se face rugaciune cu punerea mâinilor (Marcu 16:17-18; 6:12-13).

Biblia nu opreste pe nimeni sa se lase consultat de medici si sa le urmeze indicatiile în caz de boala (Marcu 2:17).

14. Noi credem în existenta Bisericii lui Dumnezeu fondata de catre Domnul Isus Hristos ca organism unitar si viu.

Cuvântul „Biserica" este echivalentul a ceea ce în limba greaca se numeste „Eklesia" si înseamna „adunarea celor chemati". În întelesul Sfintelor Scripturi, ea este universala, cuprinde pe toti credinciosii timpurilor trecute si prezente, care, auzind glasul lui Isus, s-au hotarât sa se întoarca cu pocainta la Domnul, urmând învataturile Domnului nostru Isus Hristos si ale apostolilor Sai (1 Cor. 1:2-2; 2 Cor. 6:14-18).

15. Noi credem ca preotia Vechiului Asezamânt a fost înlocuita în Noul Asezamânt prin slujbele spirituale rânduite în Biserica.

Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1 Petru 5:1-2; Fapte 20:17,28; Filipeni 1:1).

Din punct de vedere administrativ, se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter.

Diaconatul a luat fiinta ca o slujba cu caracter gospo­daresc (Fapte 6:1-6). Mai apoi a capatat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, si un caracter spiritual (Fapte 6:8-15; 1 Tim. 3:8-12). „Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste si o mare îndrazneala în credinta care este în Hristos Isus" (1 Tim. 3:13).

16. Noi credem ca lucratorii Evangheliei sunt ordinati în lucrare prin punerea mâinilor si rugaciunea facuta de catre slujitorii lui Dumnezeu îndreptatiti sa faca acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit 1:5).

Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar dupa un stagiu oarecare ei pot fi ordinati pentru slujba de pastor asistent sau pastor principal. Ordinarea se face în urma unui examen pentru cei care nu sunt absol­venti de seminar si în urma unei marturisiri date în scris în fata Comisiei de ordinare, de loialitate fata de Biserica lui Dumnezeu. Diaconii sunt ordinati de catre doi pastori, iar prezbiterii si pastorii de catre cel putin trei pastori. Daca cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinatiune.

17. Noi credem ca toti membrii Bisericii lui Dumnezeu au îndatoriri si drepturi.

Nimeni nu poate sa devina membru în Biserica lui Dumnezeu Apostolica Penticostala decât numai dupa ce si-a însusit principiile de credinta.

18. Noi credem ca familia, prin casatorie, este o institutie divina asezata de Dumnezeu. Familia este o institutie divina si biblica. Ea a fost hotarâta de Dumnezeu, chiar primilor oameni: Adam si Eva (Genesa 2:18-24).

Prin casatorie, Dumnezeu face legatura intima si sfânta între sot si sotie, formând din amândoi un singur trup (Matei 19:5). Cine hotaraste în inima lui sa ramâna necasatorit este liber (1 Cor. 7:7-8, 34, 40).

DIVORTUL — nu este îngaduit de Cuvântul lui Dum­nezeu, afara de cazul de adulter dovedit (Matei 19:6-9).

Concubinajul si avortul nu sunt îngaduite de Dumnezeu (Evrei 13:4; 1 Cor. 6:18-20; Galateni 5:19; Exod 20:13).

RECASATORIREA — este îngaduita de Cuvântul lui Dumnezeu numai atunci când unul din cei doi soti a trecut din viata (Rom. 7:1-3).

Nu se admite recasatorirea atunci când despartirea s-a facut din alt motiv decât cel biblic. Cuvântul lui Dumnezeu nu admite aceasta, ci doar o reîmpacare sau renuntare la recasatorire (1 Cor. 7:10,11).

19. Noi credem în rânduiala Bisericii cu privire la binecuvântarea copiilor.

Copiii credinciosilor sunt sfinti (1 Cor. 7:14). Ei totusi vor fi adusi la binecuvântare, unde, dupa exemplul Domnului Isus (Matei 19:13-15; Marcu 10:13-16), copiii mici sunt luati în brate, iar peste cei mai mari se pun mâinile, rostindu-se textul de binecuvântare de la Numeri 6:24-27, în timp ce li se pro­nunta numele. Apoi urmeaza o scurta rugaciune pentru copil si parintii lui.

20. Noi credem ca darnicia este o datorie sfânta pentru fiecare credincios.

Darnicia este asezata de apostoli în primele Biserici crestine: 1 Cor. 16:1-2; 2 Cor. 8:1-15. În primul rând, prin dar­nicie se întareste raspândirea Evangheliei. Pentru a ne mântui, Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau pentru noi (Ioan 3:16). La fel, pentru a putea ajunge Evanghelia si la alti pacatosi, si noi suntem datori sa facem „partea Domnului" si sa dam din toa­te bunurile noastre celor ce ne învata si predica Evanghelia (Galateni 6:6; 1 Tim. 5:17

21. Noi credem ca duminica este ziua Domnului.

Noi serbam ca zi de rugaciune si odihna duminica. În ea ne odihnim si participam regulat la serviciile divine ale Bisericii, pentru zidirea noastra sufleteasca.

Serbam aceasta zi în amintirea învierii Domnului Isus Hristos, dupa modelul crestinilor din Biserica primara (1 Cor. 16:2; Fapte 20:7; 2:1; Ioan 20:19-20). În afara de duminica, se oficiaza servicii divine în orice alta sarbatoare, precum si în zilele stabilite de Biserica (Efeseni 6:18; 1 Tim. 2:1-4).

22. Noi credem ca voia lui Dumnezeu este sa fim loiali fata de stat si fata de autoritatile statului.

Cuvântul lui Dumnezeu ne impune recunoasterea si respectarea autoritatilor si a ordinii de stat (1 Petru 2:13-17; Tit 3:1,2), pe de alta parte aceasta este si o datorie nationala si cetateneasca. Autoritatile statului sunt rânduite de Dumne­zeu, pentru pastrarea ordinii publice, pentru conducerea tarii si binele poporului (Romani 13:1-5). Noi suntem datori a ne su­pune legilor tarii, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem datori sa platim darile catre stat si sa ne îndeplinim înda­toririle ce ne revin (Romani 13:6-7).

Noi suntem datori a ne ruga pentru autoritati si înalta cârmuire (1 Tim. 2:1-3).

23. Noi credem ca suntem datori sa-i iubim pe toti oamenii, indiferent de rasa, nationalitate sau convingere religioasa (Marcu 9:38, 39; Filipeni 3:16).

Critica si hula împotriva altui cult religios creeaza antagonism si cearta. Nici un credincios adevarat din Biserica lui Dumnezeu nu calomniaza alte culte religioase (Marcu 9:38-39; Filipeni 3:16).

24. Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos si în evenimentele escatologice care vor urma.

a. Rapirea Bisericii

Credem în rapirea Bisericii înainte de aratarea Dom­nului Isus Hristos pe norii cerului si înainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1 Cor. 15:40-44; 1 Tes. 4:13-18). „Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal" (Matei 24:36).

b. Necazul cel mare si aratarea lui Anticrist

Dupa rapirea Bisericii si ridicarea Duhului Sfânt, care azi opresc aratarea Anticristului (2 Tes. 2:7-8), va urma o mare strâmtorare din pricina aratarii lui, cum n-a fost vreodata pe pamânt si nici nu va mai fi (Matei 24:21; Apoc. 6).

c. Venirea Domnului Isus Hristos în slava

“Îndata dupa acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerului vor fi clatinate. Atunci se va arata în cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamântului se vor boci si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu mare slava" (Matei 24:29-30; Marcu 13:24-26).

Domnul va fi însotit de zecile de mii de sfinti ai Sai, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes. 4:16-17; Iuda v. 14-15).

Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara si proorocul mincinos vor fi ad. Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt sau Mileniul. Împaratia lui Dumnezeu din zilele noastre este spiri­tuala (Luca 17:20). Ea nu se întemeiaza pe obiceiuri sau forme exterioare, ci consta în sfintirea vietii, pacea si bucuria care vin de la Duhul Sfânt (Rom. 14:17).

În împaratia lui Dumnezeu intra toti aceia care sunt nascuti din nou (Ioan 3:3-6).

Noi asteptam însa ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina în chip vizibil pe pamânt si ea va dura o mie de ani, po­trivit Cuvântului Sau (Mat. 6:10; Apoc. 20:4). Domnul îsi va întemeia Împaratia Sa pe temei de dreptate si sfintenie, sta­pânind întreg pamântul, fiind El Domn al Domnilor si Rege al Regilor (Apoc. 11:15; 1 Cor. 15:24; Apoc. 5:10, 19:16).

d. Învierea universala si judecata din urma. Moartea este trecerea omului din viata aceasta în viata vesnica, cu alte cuvinte despartirea sufletului si a duhului de trup. Trupul se întoarce în tarâna, de unde a fost luat (Genesa 3:19), iar sufletul este viu, constient si traieste în lumea de dincolo împreuna cu duhul, de care este nedespartit.

Toti oamenii, fara deosebire, trebuie sa moara, fiindca toti au pacatuit (Rom. 5:12).

e. Cerul nou si pamântul cel nou. Viata vesnica

Viata vesnica este de obârsie divina si este un dar al lui Dumnezeu (Rom. 6:23; Evrei 7:16). Ea este promisa credin­ciosilor (1 Ioan 2:25; 2 Tim. 1:1); ea se capata de la Dumnezeu prin credinta în Isus Hristos (1 Ioan 5:11; Ioan 3:15), caci El însusi este viata vesnica (1 Ioan 5:20).

Pentru a obtine viata vesnica trebuie sa ne luptam, staruind în fapte bune (Romani 2:7), fiindca noi suntem chemati la ea (1 Tim. 6:12). Ea este un drept de mostenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numita si viata viitoare (1 Tim. 4:8) si vor intra în ea numai cei neprihaniti, care au luptat cu credinciosie pe pamânt, rabdând ispitele. Ei vor primi, la timpul hotarât, cununa vietii vesnice (1 Tim. 6:12).

„Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfânta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie si zicea: «Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dum­nezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut»” (Apoc. 21:1